Prin urmare, în intervalul 20 mai 2014-3 iulie 2014, dispoziţiile art. 5 din Codul penal, în măsura în care permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, au fost suspendate de drept, încetându-şi efectele juridice începând cu data de 4 iulie 2014, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor declarate neconstituţionale.
Despre. Art. 112 1 alin. (2) lit. a) din Codul penal. Conform comunicatului de presă din data de 15.01.2015, Plenul Curții Constituționale s-a reunit pentru a soluționa excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 112 1 alin. (2) lit. a) din Codul penal (Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în M. Of. nr. 510 din 24.07.
In urma deliberarilor, Curtea Constitutionala, cu majoritate de voturi, a admis exceptia de neconstitutionalitate ridicata direct de Avocatul Poporului si a constatat ca dispozitiile art. 112/1 alin.(2) lit. a) din Codul penal sunt constitutionale in masura in care confiscarea extinsa nu se aplica asupra bunurilor dobandite inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 63/2012 pentru modificarea
(1) din Codul penal, în cazul pedepselor definitive pentru infracțiuni care au produs consecințe deosebit de grave potrivit Codului penal anterior, determinarea maximului special prevăzut de legea nouă se realizează, chiar dacă valoarea prejudiciului este inferioară pragului valoric prevăzut de art. 183 din Codul penal, prin raportare la varianta agravată a infracțiunilor limitativ enumerate în art. 309 din Codul penal.
Confiscarea specială Art. 112 (1) Sunt supuse confiscării speciale: a) bunurile produse prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală; b) bunurile (2) În cazul prevăzut în alin. (1) lit. b) și lit. c), dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit (3) În cazurile prevăzute în alin.
Vay Tiền Trả Góp Theo Tháng Chỉ Cần Cmnd.
art 112 cod penal